Koala, denumit științific Phascolarctos cinereus, este un mamifer marsupial originar din Australia. Deși este numit uneori, în mod greșit, „urs koala”, animalul nu face parte din familia urșilor. Este singurul reprezentant actual al familiei Phascolarctidae și este înrudit mai apropiat cu wombatul.
Koala are un corp compact, cap mare, urechi rotunjite și un nas negru bine dezvoltat. Blana sa poate varia de la gri-deschis până la brun-cenușiu, iar zona pieptului este, de regulă, mai deschisă. Ghearele puternice, degetele adaptate pentru prindere și membrele robuste îl ajută să se deplaseze în siguranță printre ramuri.
Masculii sunt în general mai mari decât femelele și pot fi recunoscuți după glanda odorantă vizibilă pe piept. Aceasta este folosită pentru marcarea arborilor și comunicarea cu alte exemplare.
Unde trăiește koala în sălbăticie
Koala este întâlnit în estul și sud-estul Australiei, în regiuni din Queensland, New South Wales, statul Victoria și Australia de Sud. Preferă pădurile și zonele împădurite în care cresc speciile de eucalipt potrivite pentru hrană și odihnă.
Animalul își petrece cea mai mare parte a vieții în copaci. Totuși, poate coborî la sol pentru a se deplasa între arbori, mai ales atunci când habitatul este fragmentat. Aceste traversări sunt periculoase, deoarece koala poate fi lovit de mașini sau atacat de câini.
Nu orice pădure de eucalipt reprezintă automat un habitat potrivit. Koala selectează anumite specii de arbori, iar disponibilitatea frunzelor, umbra, temperatura și legăturile dintre zonele împădurite influențează prezența populațiilor. Defrișarea și fragmentarea habitatului continuă să reducă distribuția animalului în numeroase regiuni.
Cu ce se hrănește koala
Alimentația sa este formată aproape în întregime din frunze de eucalipt, alături de cantități mici de flori și tulpini. Frunzele sunt bogate în fibre, au puține calorii și conțin compuși chimici pe care multe alte animale nu îi pot tolera.
Koala dispune de un sistem digestiv adaptat acestei diete. Cecumul său lung găzduiește microorganisme care ajută la descompunerea fibrelor și la valorificarea substanțelor nutritive. Totuși, hrana oferă puțină energie, motiv pentru care animalul trebuie să o economisească atent.
Koala poate petrece multe ore dormind sau odihnindu-se. Activitatea este mai intensă seara și noaptea, când se deplasează printre ramuri și caută frunzele preferate. O parte importantă din necesarul de apă este obținută din vegetație, însă exemplarele pot coborî pentru a bea în perioadele foarte călduroase sau secetoase.
Cum se comportă koala
Koala este în principal solitar. Fiecare exemplar folosește o anumită zonă, care se poate suprapune parțial cu teritoriile altor animale. Comunicarea se realizează prin mirosuri și sunete, iar masculii pot emite vocalize joase, surprinzător de puternice raportat la dimensiunea corpului.
În copaci, koala pare lent, dar se poate cățăra rapid atunci când este amenințat. Pe sol este mai vulnerabil și se deplasează printr-un mers greoi sau prin alergări scurte.
Femela naște, de obicei, un singur pui. Acesta vine pe lume foarte slab dezvoltat și se deplasează în marsupiul mamei, unde continuă să crească și să se hrănească. Mai târziu, puiul este purtat pe spatele sau abdomenul femelei, până când devine suficient de independent.
De ce este koala amenințat
Pierderea habitatului este una dintre cele mai importante amenințări. Extinderea orașelor, agricultura, construcția drumurilor și tăierea vegetației separă populațiile și reduc accesul la hrană.
Incendiile de vegetație, seceta și valurile de căldură pot distruge suprafețe mari de habitat și pot provoca deshidratare sau mortalitate directă. Alte pericole includ accidentele rutiere, atacurile câinilor și bolile.
Cum poate fi protejat koala
Protejarea speciei presupune conservarea arborilor utilizați pentru hrană și adăpost, refacerea pădurilor degradate și crearea unor coridoare ecologice între habitate. Pasajele speciale și reducerea vitezei în zonele frecventate de koala pot limita accidentele rutiere.
Monitorizarea populațiilor, tratarea animalelor rănite și colaborarea dintre cercetători, autorități, comunități locale și populațiile indigene sunt, de asemenea, importante. Programele naționale urmăresc protejarea habitatului, restaurarea zonelor afectate și colectarea unor date mai precise despre distribuția koala.
